01.09.2008

Muzeul orasului Sannicolau Mare

Muzeul orasului Sannicolau Mare


-->
Belşugul de înţelepciune, acumulat în miraculoasa memorie a locuitorilor acestei vetre străbune, numită tradiţie, prin varietăţile de formă ale culturii, concretizată în obiceiuri, datini, legende, credinţe şi neîntrecuta creaţie populară transmisă prin viu grai, din generaţie în generaţie, dovedeşte faptul, că aici a existat, permanent, un izvor nesecat de cultură, de dragoste şi credinţă.
Oamenii acestei vetre, adăpându-se la acest izvor, au primit permanent imboldul de a comunica (graiul fiind factorul cel mai important al coeziunii sociale), voinţa de a intra în contact cu realitatea atât de variată, de a şti, de a afla, de a învăţa şi de a dori integrarea în viaţa comunităţii, nevoia de acţiune pentru triumful valorilor asupra nonvalorilor, toate acestea stabilind contactul cu predecesorii noi şi vechi, cu întreg şirul celor care, prin ceaţa vremurilor, au vibrat într-o statornică solidaritate, în lupta împotriva răutăţii şi nedreptăţii, iar prin tezaurul de poveste adunat în ungherele cugetelor, încă din copilărie, au contribuit la desăvârşirea acestui spaţiu divin, Sânnicolau Mare .
Istoria culturii, în această parte a ţării, este produsul maselor, devenind un adevărat fenomen, ce iradiază pe orizontală,în mase, diferit de alte regiuni ale ţării. Aici, personalitatea se dizolvă în mase, iar cea mai mare şi unică personalitate rămân masele, aceasta fiind puterea de rezistenţă a locuitorilor acestei aşezări, de-a lungul timpului.
Cultura, în sens mai larg, este un fenomen complex, atingând toate ramurile vieţii sociale, este o creaţie colectivă a societăţii şi cuprinde tot ceea ce este unitar, de-a lungul veacurilor, în viaţa comunităţii, este tot ceea ce devine un obicei de viaţă, o formă de viaţă deosebită, moştenită de generaţii, specifică neamului românesc şi naţionalităţilor conlocuitoare.
Unitatea culturii româneşti şi continuitatea în timp a acesteia, pe întreg teritoriu locuit de români, se menţine în pofida stăpânirilor şi influenţelor străine.
Cultura sânmiclăşeană, de-a lungul vremii, s-a manifestat prin creaţia populară, care a reprezentat bucuria vieţii, ritmul unei ocupaţii libere în mijlocul naturii, prin crearea de frumuseţe, în forme şi culori, versuri, muzică şi creaţie colectivă, care a început cu obştile ţărăneşti şi care îi deosebea pe români de populaţiile de origine nordică sau apuseană.
Dezvoltarea culturii sânmiclauşene nu este rezultatul unor idei de import, din Apus sau Orient, ci ea s-a născut din năzuinţele culturale şi politico-sociale proprii, din setea de cultură şi libertate socială, iar reformele, aplicate de Curtea de la Viena, au creat condiţii favorabile luptei pentru realizarea unor aspiraţii culturale şi politico-sociale proprii.
Sânmiclăuşenii, sub toate stăpânirile, supuşi forţei brutale, vor reuşi să-şi continue viaţa, cu toate piedicile puse permanent, pe drumul ascendent al dezvoltării sociale şi culturale proprii, iar istoria localităţii este elocventă, în acest sens.
Pătrunderea iluminismului revoluţionar francez si al iluminismului moderat german( Leibniz, Wolf), care preconiza înlăturarea nedreptăţilor sociale prin răspândirea culturii în popor, eliberarea omului din cătuşele bisericii şi ignoranţei, reformarea societăţii, în numele raţiunii, culturii şi a dreptului natural, a fost bine primit de intelectuali şi masele polulare din localitate, punând bazele, de mai târziu, a unei comunităţi moderne pe această vatră.
Sânmiclăuşenii au putut beneficia şi de ideile luminate ale Şcolii Ardelene, care avea ca scop contribuţia la ridicarea culturală, socială şi politică a maselor la nivelul general european.
Bogăţia culturală a aşezării s-a transmis din generaţie în generaţie, fără o şcoală propriu-zisă, de la începuturile existenţei acestei culturi, cu mult deci înaintea înfiinţării oricărui fel de şcoală, apoi prin şcoala vetrei părinteşti, continuată cu şcoala vieţii , a muncii, a vetrei satului, a mediului social-cultural în care şi-au perindat viaţa urmaşii generaţiilor trecute.
Educaţia, învăţământul, întărirea organismului, pregătirea pentru viaţă începe de timpuriu, încă din casa părintească. După educaţia familiei şi a casei părinteşti urmează lărgirea orizontului, cu uliţa copilăriei şi grupul de joc, apoi satul şi comunitatea sătească cu mediul geografic, social, cultural, cu mentalitatea, obiceiurile, tradiţiile, cântecele, jocurile, portul şi ocupaţiile locuitorilor, năzuinţele, aspiraţiile lor de viaţă.
Cu cât era mai bogată viaţa familială şi viaţa localităţii în obiceiuri, tradiţii, cu atât era mai mare contribuţia la îmbogăţirea şi deşteptarea minţii tinerilor, fapt consemnat permanet, de-a lungul istoriei sale. Scopul educaţiei nu este numai înmagazinarea multor cunoştinţe, ci şi formarea „omului de omenie”, noţiune rar întâlnită în alte limbi, însemnând ridicarea deasupra animalităţii, vrednicie, moralitate, demnitate, cumpătare, bunăvoinţă, onoare, vitejie, energie şi fineţe, înţelepciune nepretenţioasă, pe scurt – frumuseţe şi integritate morală şi fizică.
Această omenie nu se învaţâ în nici o şcoală, ci se simte şi se transmite de la an la an. În viaţa de zi cu zi, dacă aceste cugetări s-ar aplica, viaţa noastră ar fi mai bună. Exemplu : „omenia-i mai scumpă ca avuţia”, „lăcomia pierde omenia”, „omul de omenie nu ştie de mişelie”.
Una dintre virtuţile sânmiclăuşeanului este, incontestabil, ospitalitatea faţă de călători şi străini, fapt consemnat şi de istoriograful Griselini, în scrierile sale.
În acest spaţiu edenic creat de Dumnezeu, toate naţionalităţile, apelând la cultură, manifestată prin toate formele sale, s-a creat o simbioză a bunului simţ, o armonie a vieţii, plecând de la reguluile simple de viaţă, respectul, dragostea faţă de semeni şi credinţa în mântuitorul nostru Isus Hristos
Primele forme organizate ale culturii, în localitate, încep în anul 1880, cu corul bărbătesc al meseriaşilor, în 1910, cu corul german şi în 1905, cu corul mixt, cate cuprindea atât bărbaţi căt şi femei.
În 1890, Dr. Nistor Oprean înfinţează despărţământul „Astra”, iar în 1900 înfinţează „Asociaţia învăţătorilor ortodoxi români”.
La 20 septembrie se înfinţează cu statut juridic”Reuniunea de cântări şi lectură Doina” din Sânnicolau Mare, după 20 de ani de demersuri la Budapesta, pentru aprobarea statutului.
După Marea Unire, parlamentul român adoptă legea dreptului asociativ român( Leg. 21/ 1924), care a fost votată şi de parlamentul României în 1992. Această lege a dat posibilitatea constituirii de forme asociative, la nivel local, pentru propagarea culturii şi tradiţiilor vieţii sociale şi economice.
În acest sens s-au constituit următoarele forme asociative în perioada interbelică(1919-1945):
- Casinoul civil;
- Societatea femeilor romano-catolice;
- Societatea misionară a domnişoarelor romano-catolice;
- Reuniunea femeilor greco-ortodoxe-sârbe;
- Corul ortodox Doina;
- Corul Carmen,
- Biblioteca Caşinei;
- Corul meseriaşilor;
- Omla discorolo greco-ortodoxă-sârbă;
- Staja ţării şi Cercetăşia (sub patronajul regelui Carol);
- Societatea Sportivă Sânnicolau Mare;
- Clubul Sportiv Şoimii, 1924;
- Taraful lui Bobală,
- Societatea de înmormântare;
- Societatea de film”Imperial”;
- Societatea pompierilor voluntari;
- Asociaţiile breslelor (fiecare avea drapelul său),
- Asociaţia industriaşilor
- Corul Tinerimea Română;
- Casa de Cultură ( după 1938);
- Fanfara oraşului;
- Societatea pentru ocrotirea văduvelor şi orfanilor de război.
Toate aceste forme asociative, începând cu 1947, se desfinţează, luând locul noile forme stabilite de regimul comunist, astfel:
- Căminul Cultural, apoi Casa de Cultură;
- Casa Pionierilor;
- Şoimii (copii de gădiniţă);
- Ansamblul de cântece şi dansuri ale naţionalităţilor;
- Cineclubul;
- filiale ale Societăţii de Istorie şi filozofie(1970);
- Muzeul Oraşului;
- Biblioteca Orăşenească,
- Corul Doina;
Alte forme specifice au fost, la nivelul şcolilor şi liceului( cercuri literare, formaţii de muzică);
Toate aceste forme de manifestare culturală au fost benefice, chiar dacă, conţinutul lor era impus de partid şi lipsit de valoare.
După 1990, formele culturale impuse se dizolvă, iar în locul lor, cu greu, au început să apară şi alte forme culturale, cerute de noua societate capitalistă, cu economie de piaţă.
Astfel s-au desfinţat:
- fanfara oraşului(1990);
- Corul Doina( 2003);
- Cineclubul şi filialele Societăţii de Istorie şi Filozofie,
La ora actuală în oraş există următoarele forme asociative socio-culturale:
- Ansabluri de dansuri populare sârbeşti, româneşti, germane şi maghiare;
- Asociaţia Pro Bartok;
- Palatul Copiilor;
- Cercul de artă şi pictură;
- Forul german;
- Formaţia de tamburaşi- a sârbilor,
- Clubul sârbilor;
- Formaţii de muzică uşoară;
- Grupul literar „Necuvântul” al elevilor de liceu,
- Filiala Casei Malteze;
- Filiala veteranilor de război;
- Filiala deportaţilor în Bărăgan;
- Asociatia Transfrontaliera Pro Dezvoltare;
- Filiala Ligii Dreptaţii Împotrica Coruptiei Şi Abuzurilor din România.
Aceste forme culturale sunt extrem de puţine, la valoarea oraşului, cu un buget local de 7 milioane/pe cap de locuitor(13.000 locuitori*7milioane =91 miliarde lei).
Cu toate că oraşul are oameni cu stare materială foarte bună, iar legea sponsorizării permite alocarea de fonduri din impozitul pe venit, la ora actuală, nu există nici o formă asociativă culturală, cu statut juridic, care să ducă mai departe valorile culturale ale oraşului, în cadru organizat(se poate lua exemplul contelui Nako).
În acest context, un rol mare revine aleşilor noştrii în Consiliu Local şi Primărie să înţeleagă că avem datoria morală să continuăm tradiţia valoroasă a înaintaşilor noştri, ce au dus faima acestui plai frumos. Cu toţii trebuie să înţelegem, că o manifestare mai amplă şi mai organizată a culturii, ne va da posibilitatea să ne integrăm în marea familie europeană.
Oraşul Sânnicolau Mare ar putea deveni un centru cultural puternic, aici, în oraşul cel mai vestic al Banatului şi al României,deşi e posibil, totul depine de cetăţenii oraşului.
Este necesar să se înfinţeze următoarele forme asociative socio-culturale:
- fanfara oraşului( cu elevi din clasele V-XI);
- Corul Doina să-şi reia activitatea, (are 146 de ani de existenţă, din 1858 de când s-a înfinţat);
- Spaţiile din Casa de Cultură să fie destinate numai formelor de cultură;
- înfinţarea sub patronajul Primăriei a unor asociaţii culturale( de exemplu Atanasie Lipovan, taraful lui Babală);
- constituirea unor formaţii de muzică din elevii şcolilor generale, liceului şi a tinerilor din oraş, sponsorizate pentru prezentare de spectacole;
- Asociaţia cultural-literară intitulată Emilia Lungu sau Revay Miklos;
- Clubul seniorilor( înţelepţilor), cu scop cultural educativ;
- editarea unei reviste sau ziar săptămânal local;
- Clubul informaticienilor,(asigură legătura prin internet cu celelalte cluburi din occident);
- Asociaţia „ Sărbătorile tradiţionale ale oraşului”;
- Societatea de teatru( din elevii şi cetăţenii oraşului);
Acestea sunt doar câteva propuneri care ar putea da valoare mai mare oraşului, prin formele asociative se poate crea o societate mai bună, cu oameni mai buni.